fbpx

Problema #1943 – Bacterie – Rezolvari PBInfo

de Mihai-Alexandru

O echipă de arheologi a descoperit o hartă străveche a Ținutului de Nord, care era locuit de o civilizație condusă după reguli matematice foarte riguroase. Conform acestei hărți, Ținutul de Nord era împărțit în n rânduri a câte m comitate, fiecare comitat ocupând o suprafață pătrată de un hectar.

Însă descoperirile au mai arătat că această civilizație a fost atacată de la sud-vest de o bacterie periculoasă, ce a acționat astfel: în primul an, a infectat comitatul din colțul din stânga jos al hărții, în al doilea an a infectat cele două comitate vecine cu primul, în al treilea an a infectat cele trei comitate vecine cu anterioarele două și așa mai departe, infecția oprindu-se când bacteria a ajuns la marginea de sus sau la marginea din dreapta a hărții.

Primul an Al doilea an Al treilea an Al patrulea an

Cerința

Scrieţi un program care să determine numărul de comitate rămase neinfectate după oprirea expansiunii bacteriei.

Date de intrare

Fișierul de intrare bacterie.in conține separate printr-un spaţiu, n și m, dimensiunile hărții.

Date de ieșire

Fișierul de ieșire bacterie.out va conține numărul de comitate rămase neinfectate după oprirea expansiunii bacteriei.

Restricții și precizări

  • 1 ≤ n ≤ 1.000.000.000, 1 ≤ m ≤ 1.000.000.000, numere naturale

Exemplu

bacterie.in

3 5

bacterie.out

9

Explicație

Harta Ținutului de Nord cuprinde 3 rânduri a câte 5 comitate fiecare, având în total 15 comitate. Expansiunea bacteriei s-a oprit după 3 ani, deoarece a atins marginea de sus; au rămas 9 comitate neinfectate.

#include <bits/stdc++.h>
using namespace std;
ifstream fin("bacterie.in");
ofstream fout("bacterie.out");
int main()
{
    unsigned long long s,m,n;
    fin>>n>>m;
    if(n<m) s=n*(n+1)/2;
    else s=m*(m+1)/2;
    fout<<n*m-s;
    return 0;
}
Comentarii

S-ar putea sa iti placa